Chelsea contra Arsenal
Inter Pariu - Match Odds: Chelsea 2.10 Draw 3.00 Arsenal 3.30
Atâtea lucruri s-au întâmplat de când Arsenal s-a bucurat de victoria cu 1-0 împotriva lui Chelsea din decembrie. Ar fi corect dacă am spune că pentru ambele echipe, acest sezon a fost emoţional şi merită luarea în considerare a acestor evenimente înainte de plasarea pariurilor pe acest meci, deoarece acest joc s-ar putea rezuma la care dintre echipe are o psihologie mai puternică.
Cesc Fabregas a redeschis rândurile lui Arsenal în ceea ce priveşte suspendarea lui Martin Taylor. Când vorbea despre fundaşul de la Birmingham, mijlocaşul de la Arsenal a spus, “Desigur că e vina lui, a făcut-o şi ştie de ce a făcut-o. Un jucător foarte bun este accidentat pentru un an, iar jucătorul care a făcut tackling-ul este suspendat pentru 3 jocuri neînsemnate. Este foarte, foarte nedrept.”
Această ultimă izbucnire, subliniază clar cauza de bază din spatele stării sumbre actuale de la Arsenal. Cu patru egaluri în ultimele patru meciuri de campionat, două din care au necesitat eforturi până în ultimul minut de a salva chiar şi acel punct, Puşcaşii au părăsit vârful clasamentului în totalitate din propria vină. Accidentarea avută de Eduardo a fost oribilă şi pare că a stabilit traseul tinerei echipe Arsenal.
Chelsea au şi ei propriile drame psihologice la care trebuie să facă faţă, nici mai mult nici mai puţin decât criticile şi speculaţiile care dau târcoale managerului lor după fiecare boacănă ocazională.
Cele două înfrângeri din cupă ale Albaştrilor, prima la Totenham în finala Cupei Carling iar apoi la Barnsley în runda a şasea a Cupei FA, au provocat critici severe, cele mai notabile fiind îndreptate către Avram Grant, în legătură cu selecţionarea echipei şi abilităţile sale de motivare. Oricum, spre deosebire de oponenţii lor, aceste evenimente par doar să-i fi întărit.
O victorie impresionantă cu 6-1 cu Derby, urmat de o victorie cu 1-0 în deplasare la Stadium of Light, readuce pe Chelsea în cursa pentru titlu, cu doar trei puncte în spatele lui Man United şi Arsenal (şi cu un meci în dispută cu Puşcaşii).
Trebuie să ne întoarcem în urmă cu trei sezoane pentru a face un pariu sigur pe Arsenal la Stamford Bridge. Doar Toure şi Clichy au rămas în rândurile lui Arsenal din acele zile. Adăugaţi la aceasta faptul că Chelsea nu a pierdut acasă tot sezonul, se pare că un pariu riscant pe vizitatori nu va da roade şi de această dată.
Oricum, nu se pot ignora performanţele Puşcaşilor cu AC Milan la doar o săptămână după incidental cu Eduardo. Hotărâţi şi fermi, ei au încercat în sfârşit să treacă peste acest eveniment groaznic. Dacă pot face o performanţă similară cu aceasta, atunci un pariu pe echipa din deplasare are şanse. Însă ultima izbucnire a lui Fabregas demonstrează că echipa este încă profund afectată de ziua de la Birmingham şi atâta timp cât aceasta continuă, forma lor în campionat va avea de suferit în continuare.
Home
(Deutschland)
(Français)
(Italiano)
(English)
(Español)
(Türkçe)
(ελληνικόσ)
(Português)
(Romanian)
(Polski)
(Magyar)
(Czech)